|
|
Norvegia este un stat în Europa de Nord, situat în vestul Peninsulei Scandinave, între Oceanul Atlantic (Marea Nordului), Oceanul Arctic (Marea Barentes si Marea Norvegiei), Federatia Rusa, Finlanda si Suedia. Este divizat in 19 districte (fylke). Orase principale ale Norvegiei sunt: Oslo (capitala statului), Bergen, Trondheim, Stavanger, Kristiansand, Drammen, Skien, Tromsø si Molde.
Teritoriul tarii este strabatut de Alpii Scandinavici, munti vechi, în mare parte erodati, cu aspect de platouri în zona centrala, puternic accidentate de vai adânci, dominate de culmi muntoase, cu piscuri înalte (alt. max. 2469 m - vf. Galdhøpiggen), în sud-vest, scazând în înaltime spre nord-est si coborând brusc spre vest, formând aici tarmurile abrupte si crestate de fiorduri. Pe litoral câmpiile ocupa suprafete foarte restrânse. Alte piscuri: Glittertind (2405 m), Snøhetta (2286 m), Rondane (2183 m), Gausta (1883 m), Borge (1703 m). Râuri: Glomma, Otra, Lagen, Klar, Tana. Numeroase lacuri, dintre care mai mari sunt Mjosa, Femunden, inclusiv cel mai adânc lac din Europa (Hornindalsvatnet - 515 m). Clima temperata oceanica influentata de curentele de ape calde (Gulf Stream). Muntii sunt acoperiti la mari înaltimi de ghetari si zapezi persistente, iar la altitudini mai joase de paduri de conifere. Fauna: lupi, vulpi, elani, hermeline, balene, pesti, pasari.
Teritoriul Norvegiei este locuit din antichitate de triburi germanice. Micile regate feudale sunt unite in 872 de regele Harald I Hårfagar (860-933). In secolele 9-11 vikingii intreprind expeditii care-i poarta din Norvegia pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord si Mediteranei. La inceputul secolului 11 este adoptat crestinismul, iar in prima jumatate a secolului 16 este introdusa reforma. In 1262 Norvegia isi extinde dominatia asupra Islandei. La stingerea dinastiei intemeiata de Harald I Hårfagar, regele Suediei, Magnus Eriksson, devine si suveran al Norvegiei (1319-1371), Norvegia si Suedia fiind legate printr-o uniune personala. In urma unei aliante dinastice, intre 1380 si 1814, Norvegia ramane legate de Danemarca printr-o uniune personala. Impreuna cu Islanda, Suedia si Finlanda, Norvegia face parte, intre 1397 si 1523, din Uniunea de la Kalmar al carei hegemon este Danemarca. Cedata de Danemarca Suediei prin pacea de la Kiel (1814), Norvegia obtine un statut autonom (20 10 1814), ramanand legata de Suedia numai prin acelasi monarh. La 7 6 1905 uniunea personala este denuntata, iar Norvegia se proclama stat independent. In primul razboi mondial Norvegia este neutra, iar in cursul celui de al II-lea este ocupata de trupele Germaniei naziste (1940-1945). Liga Natiunilor acorda in 1920 Norvegiei insulele Spitzbergen. Norvegia este membru fondator NATO (refuzand insa amplasarea bazelor straine pe teritoriul sau), al AELS (1959). Poporul norvegian a respins prin reverendumul din 26 9 1972 aderarea Norvegiei la CEE. Norvegia este membru fondator al ONU (1945).
Norvegia este o monarhie constitutionala cu un sistem de guvernare parlamentar.
Casa regala provine din familia princiara Glücksburg, din regiunea Schleswig-Holstein dinn Germania. Atributiile regelui Harald V sunt în mare ceremoniale, dar el este important ca simbol al unitatii nationale. Desi constitutia din 1814 acorda puteri executive importante regelui, acestea sunt aproape întotdeauna exercitate prin intermediul Consiliului de Stat în numele regelui. Puterea extraordinara investita în monarhie de constitutie este totusi importanta, monarhia având un rol important în domeniul securitatii statului, ultima oara în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Consiliul de stat este format din primul ministru si ministrii sai, numiti formal de catre rege. Guvernul trebuie sa fie confirmat de Parlament iar numirea de catre rege este o formalitate.
|
|
|
|
|
|
|